Sinergia dintre trupă, DJ și populară
Un invitat bun la o nuntă nu ar trebui să știe cum trece seara. Ar trebui să se uite la ceas la patru dimineața și să fie mirat că e patru dimineața. Asta urmărim, și nu se obține cântând mai tare.
Se obține pentru că cele trei surse de muzică ale serii — trupa, DJ-ul și momentele de populară — nu cântă pe rând, ci una pentru alta.
DJ-ul nu e pauza dintre seturi. Cu zece-cincisprezece minute înainte de fiecare moment live al trupei, DJ-ul coboară intensitatea. Nu pentru că a obosit și nu pentru că nu mai are ce pune — ci pentru că oamenii trebuie să intre odihniți în setul trupei.
Din sală pare partea ușoară a serii. În realitate e partea care decide câți oameni mai sunt pe ring peste o oră. Dacă DJ-ul ține publicul la maximum până în secunda în care urcăm noi pe scenă, primim o sală deja consumată: cântăm exact la fel de bine și ringul se golește la a treia piesă, pentru că nimeni nu mai poate.
Aceeași socoteală la populară. După treizeci de minute de hore vin și cincisprezece de sârbe — iar sârba nu e o horă mai rapidă, e alt efort. Pe la minutul patruzeci mai fac față doar cei cu cardio bun, și nu asta e ideea unei nunți.
Așa că momentele de populară se așază în seară unde au loc să respire: după ce lumea a mâncat, cu o coborâre înainte și una după, niciodată lipite de un set live la intensitate maximă.
Nimic din toate astea nu se vede, și așa trebuie să fie. Un invitat nu observă că DJ-ul a coborât cu un sfert de oră înainte, cum nu observă nici că a fost ținut în puf toată seara. Observă doar că i-a fost bine și că a trecut repede.
Amplasamentul clasic și limitele lui
Așa se montează o trupă la o nuntă, și așa am montat și noi ani buni.
O schelă reglabilă de cinci sau șase metri, ridicată pe două towere cu talpă de doi metri deschidere. Pe ea, patru beamuri și patru washuri. Dacă se cere și scenă, una de cinci metri pe trei, la patruzeci de centimetri înălțime. Boxele, în față.
Avantajele sunt reale și merită spuse întâi. Tot echipamentul intră într-o singură dubă. Montajul îl fac doi oameni, într-o oră și jumătate, maximum două — cât durează depinde aproape numai de calea de acces: dacă duba trage lângă sală e repede, dacă e de cărat la etaj sau la subsol, mai puțin. Puțini oameni, timp puțin, cost mai mic pentru client. Pentru multe evenimente, asta chiar e soluția potrivită.
Are însă patru limite, și toate se văd în aceeași seară.
Lumina stă pe ringul de dans. Din spatele trupei nu vine nimic. Se cântă bine și scena tot arată goală — nu e nicio energie în spate care să susțină muzica, doar niște oameni luminați din față.
Picioarele towerelor sunt în drum. O talpă de doi metri deschidere ocupă spațiu exact pe unde, în multe săli, trec ospătarii. Nu o dată s-au împiedicat oamenii de ele.
Efectele sunt limitate. Cu patru beamuri și patru washuri pe o schelă se pot face mișcări de tilt și pan, stroboscoape, din când în când o prismă. Cam atât. Orice construcție mai complexă nu are de unde să pornească.
Și mai e tavanul. În saloanele cu ghirlande, sau pur și simplu mai joase, lumina atârnată ajunge aproape de capul soliștilor.
De aici a pornit tot ce am construit mai departe.
Ecranul LED și luminile din spate
Prima limită de pe lista de mai sus era și cea mai vizibilă: din spatele trupei nu venea nimic. Am rezolvat-o cu un ecran.
Un LED wall de trei metri pe doi, atârnat pe centru de o a doua schelă, tot de șase metri, ridicată în spatele trupei. Pe aceeași schelă au urcat apoi și lumini — un ecran singur umple fundalul, dar nu îl mișcă.
De aici s-au schimbat două lucruri.
Lumina a început să lucreze cu trupa, nu lângă ea. Cu surse și în față, și în spate, scena capătă adâncime: se poate desena un contur în spatele oamenilor, se poate stinge fundalul pe strofă și aprinde pe refren, se poate duce toată sala într-o culoare exact pe momentul care trebuie. Simbioza asta dintre ce se aude și ce se vede e fix ce lipsea la montajul clasic.
Ecranul a devenit al doilea loc în care se întâmplă seara. Pe el pot rula clipurile filmate în aceeași zi de echipa foto-video — pregătirile, cununia, primele ore — puse pe ecran chiar în seara aceea.
Și mai e ceva ce facem noi: dacă primim din timp pozele trimise de invitați, montăm din ele un mini-film cu povestea mirilor — cum s-au cunoscut și cum au ajuns să se căsătorească — și îl dăm la începutul evenimentului. E primul lucru pe care îl vede sala, și nu e despre noi.
Un ecran are însă nevoie de cineva care să îl conducă toată seara. De aceea în echipa care rămâne pe tot parcursul serii există și un VJ — imaginea de pe ecran se schimbă odată cu muzica, nu rulează în buclă.
Setupul de azi: șase stâlpi LED
Totul a plecat de la o discuție cu Narcis, sunetistul și partenerul nostru în proiect. Propunerea lui era un setup premium construit de la zero, în jurul a șase stâlpi cu fața acoperită de LED.
Cum arată. Șase stâlpi de trei metri, îmbrăcați în LED pe toată fața, așezați în formă de U în jurul scenei pe care stă trupa. Pe fiecare stâlp, trei corpuri de lumină, fiecare cu rolul lui. Pe laterale stau consola video, consola de lumini, DJ-ul și mixerul — tot ce se conduce, la vedere și la îndemână.
Ce e în el. Șase washuri, care dau lumina de fond și pe ring, și pe trupă. Șase hibride de 280 W. Patru hibride LED de 400 W, montate în picioare pe capacele stâlpilor. Jos, cinci thundere și opt LED strips.
Ce costă. Nu are rost să ascundem: montajul durează trei ore și jumătate, uneori patru, și cere patru tehnicieni și două dube. Față de o oră și jumătate și doi oameni, cât lua montajul clasic, e cu totul alt efort.
În schimb, ce iese este un setup de concert la propria voastră nuntă, din care se poate face aproape orice. Noi credem că avantajele cântăresc mult mai mult decât dezavantajele — de aceea ăsta e setupul cu care venim.
Cum se reglează el pentru fiecare sală în parte — câți stâlpi intră, ce se scoate la un tavan scund, cât urcăm într-o sală înaltă — e pasul următor din concept.